• Caută prestator

Despre

VOICE SONSULTING SRL

VOICE CONSULTING S.R.L. având ca obiect de activitate consultanța pentru afaceri și management oferă servicii adaptate oricărei structuri organizaționale,
oferind soluții optime în funcție de specificul fiecărui partener.

În principal, în această perioadă, oferim consultanță societăților a căror activitate a fost afectată  în contextul pandemiei generatată de virusul COVID-19, sens în care ne-am adaptat nevoilor generate de situația actuală și oferim servicii în vederea obținerii certificatelor de situații de urgență și consultanță în vederea obținerii beneficiilor și facilităților acordate de stat în această perioadă agenților economici afectați  societăți din domeniul HoReCa – hoteluri, restaurante, cafenele, dar și săli de sport, saloane de înfrumusețare, after school-uri, grădinițe privitae, locuri de joacă etc)

Mai oferim și:

Servicii de consultanță GDPR și DPO extern
 Identificarea problemelor din cadrul companiei dvs. legate de impactul prevederilor GDPR;
 Consultanță privind modul de implementare a prevedrilor GDPR;
 Punere la dispoziție a documentelor necesare indeplinirii cerințelor legale.
 Redactare proceduri, acorduri, e.t.c.
 Servicii de DPO extern
 Evaluare și training periodic

Consultanță și asistență privind:
 Redactare contracte, Acte adiționale la contracte, Tranzacții, Protocoale;
 Verificare contracte, documente anexe și modificarea acestora în conformitate
cu necesitatea clientului și prevederile legale în domeniu.

Recuperare creanțe ( redactare Notificări/Somații de plată, redactare Tranzacții privind eșalonarea plăților)

 

Program de lucru

LUNMARMIEJOIVINSâMDUM
08:00 catre 18:00
Pauză
08:00 catre 18:00
Pauză
08:00 catre 18:00
Pauză
08:00 catre 18:00
Pauză
08:00 catre 18:00
Pauză
ÎnchisÎnchis

Adresa noastră

Locația Noastră

click to enable zoom

Serviciile noastre

Serviciul nu este disponibil

Documente

Niciun document disponibil

Rezerva acum Taxă rezervare: lei0,00

1. Locația sarcinii dvs
Locația serviciului
2. Alegeți Data & Ora
3. Informaţii client

Recenzii şi Intrebări frecvente

0 stea -
0 Recenzie
0.00% Performanţă

0 Lucrări Finalizate

0
0
0
0
0

0 Recenzie

Nu există date disponibile.

Obțineți acum răspunsuri la întrebările dvs

Vă rugăm să vă logați pentru a trimite întrebarea dumneavoastră.

Logare utilizator

Alţi Furnizori